21.06.2023

STOICA & ASOCIAȚII a co-organizat tripla lansare de carte de filozofie juridică

"În spațiul juridic românesc, traducerea și publicarea lucrărilor «Legea naturală sau legea nescrisă» de Jacques Maritain, «Formarea gândirii juridice» de Michel Villey și «Creștinismul într-o lume secularizată» de Wolfhart Pannenberg înseamnă o sincronizare, chiar dacă întârziată, cu gândirea bogată, diversă și contradictorie despre legea naturală și dreptul natural. Apărute la Editura Universul Juridic, în colecția Eunomia, inițiată de Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN) din cadrul Facultății de Drept a Universității din București, aceste trei cărți contribuie la consolidarea infrastructurii intelectuale, menite să susțină structurile legale și instituționale ale bunei ordini sociale. Numele colecției, care trimite la zeița armoniei întemeiate pe lege, sugerează tocmai această menire." a declarat Valeriu Stoica - coordonatorul colecției EUNOMIA; Founding Partner, STOICA & ASOCIAȚII - în legătură cu recenta lansare a acestor lucrări, care a avut loc marți, 20 iunie, la Facultatea de Drept, Universitatea din București, în Sala „Constantin Stoicescu”.

image