28.06.2016

Concluziile conferinței „Probleme actuale de drept european instituțional şi privat ediția a III-a”

Societatea civilă de avocați STOICA & ASOCIAȚII, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității București şi Colegiul Juridic
Franco – Român de Studii Europene a organizat conferința „Probleme actuale de drept european instituțional şi privat –
ediția a III-a”
, care a avut loc pe data de 17 iunie 2016, în Sala Constantin Stoicescu a Facultății de Drept.
Conferința s-a bucurat de participarea a peste 100 de invitați: magistrați, avocați, consilieri juridici din companii autohtone şi străine şi din instituțiile publice, cadre didactice din învățământul superior, precum şi alte persoane interesate de problemele actuale de interpretare şi aplicare a dreptului european.
Conferința a fost centrată în jurul instituției hotărârii preliminare și al rolului judecătorului național în interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene, precum și în jurul perspectivei ieșirii din Uniunea Europeană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în urma referendumului care urmează a fi organizat în data de 23 iunie. În studiul de caz s-au analizat consecințele practice ale hotărârii CJUE C -69/14 în cauza Dragoș Constantin Târșia împotriva Statul român şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor. În partea a doua a conferinței au fost descrise regulile de procedură ale Curții Unice în materie de Brevete şi problemele teoretice şi practice legate de clauzele abuzive în contractele bancare, precum şi de noul mecanism al dării în plată.
image