05.11.2019
STOICA & ASOCIAȚII, la 24 de ani de la constituire
Societatea Civilă de Avocați STOICA & ASOCIAȚII a sărbătorit 24 ani de la înființare printr-o recepție la care, în salonul „Le Diplomate” al Hotelului Athénée Palace Hilton, au fost prezenți peste 150 de invitați, alături de toți membrii echipei societății de avocați.
„Premiul de excelență pentru întreaga carieră juridică” a fost acordat Prof. Univ. Dr. Raluca Miga-Beșteliu, personalitate marcantă din domeniul dreptului internațional public, care “a împărtășit arta și tainele diplomației multor generații de studenți, le-a transmis pasiunea pentru această ramură a dreptului public, având un rol extrem de important în formarea multor diplomați români de marcă ai zilelor noastre”, a spus în motivarea acordării premiului Valeriu Stoica, Founding Partner, STOICA & ASOCIAȚII.