09.05.2019
Valeriu STOICA, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius”
Valeriu STOICA, doctor în drept, Profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității din Bucureşti şi Founding Partner al Societății de Avocați STOICA & ASOCIAȚII, a primit titlul de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea„Ovidius” Constanța – Facultatea de Drept și Științe Administrative.
Ceremonia decernării acestui titlu a avut loc la data de 9 mai 2019, în Aula Bibliotecii universitare „Ioan Popișteanu”, la finalul conferinței „Starea justiției în România după aderarea la Uniunea Europeană”, conferință organizată de Grupul Editorial „Universul Juridic”, Uniunea Națională a Barourilor din România – UNBR și Baroul Constanța, Universitatea „Ovidius” Constanta – Facultatea de Drept și Stiinte Administrative, Asociația „Themis-Casatia” a foștilor judecători ai ÎCCJ, Academia de Stiințe Juridice – Secția de drept international, Curtea de Apel Constanța și Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
Discursul rostit de Prof. univ. dr. Valeriu Stoica poate fi citit aici.
LAUDATIO Prof. Univ. Dr. Valeriu STOICA pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii „OVIDIUS” din Constanța poate fi citit aici.