10.09.2025
STOICA & ASOCIAȚII obține suspendarea executării unei amenzi aplicate de Consiliul Concurenţei
Echipa de avocați din cadrul STOICA & ASOCIAȚII, formată din Valeriu Stoica (Founding Partner), Dan-Rareş Răducanu (Senior Partner) și Oana Zamă (Partner), a reușit, în data de 4 septembrie 2025, să obțină suspendarea executării unei amenzi aplicate de Consiliul Concurenței prin Decizia nr. 100/15 aprilie 2025. Prin această Decizie, un număr de patru întreprinderi au fost sancționate contravențional pentru încheierea, în perioada 2007-2019, a unor înțelegeri/practici concertate de împărțire a pieței prin alocarea clienților și/sau a teritoriilor pe piața serviciilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activități medicale din România.
După schimbarea acționariatului, noua conducere a reclamantei a adus în atenția Consiliului Concurenței faptele anticoncurențiale anterioare și a furnizat documentele necesare declanșării investigației care a demarat la aproximativ opt luni de la acest moment. Cu toate că, potrivit legislației incidente, într-un astfel de caz s-ar fi impus imunitatea la amendă, Decizia a instituit în sarcina societății reclamante o amendă semnificativă, atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și al efectelor pe care aceasta urma să le genereze cu privire la situația economică generală a societății sancționate. Ca urmare a soluției pronunțate în data de 4 septembrie 2025 de către Curtea de Apel București, societatea reclamantă nu va mai fi obligată la plata amenzii aplicate prin Decizia Consiliului Concurenței nr. 100/15 aprilie 2025, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea aceleiași decizii. Hotărârea Curții de Apel București este executorie și poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
”Soluția pronunțată în această cauză de către Curtea de Apel București este una justă. Aplicarea unei sancțiuni, oricare ar fi aceasta, tocmai persoanei care a înțeles să denunțe anumite înțelegeri și practici anticoncurențiale săvârșite anterior schimbării acționariatului, bazându-se pe dreptul său la imunitatea conferită de legislația incidentă, contravine tocmai scopului politicilor de clemență, care este acela de a încuraja companiile implicate în practici anticoncurențiale să colaboreze cu autoritățile de concurență inclusiv prin denunțarea înțelegerilor și practicilor care au caracter ocult. Atunci când o cerere de clemență este respinsă fără o motivare coerentă și cuprinzătoare, astfel cum s-a întâmplat în acest caz, autoritatea transmite un semnat de nesiguranță, de incertitudine, cooperarea fiind, în fapt, complet descurajată.” a declarat Dan-Rareş Răducanu (Senior Partner).
