16.03.2026

STOICA & ASOCIAȚII obține pentru un client anularea unor obligații fiscale în valoare de 8 milioane Euro

Echipa de avocați din cadrul STOICA & ASOCIAȚII, compusă din Valeriu Stoica – Founding Partner -, Dan-Rareș Răducanu - Senior Partner -  și Oana Zamă – Partner -, a obținut o victorie importantă pentru un client în cadrul unui litigiu având ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit obligații suplimentare de plată a sumelor de 21.771.123 lei, reprezentând impozit pe profit și 17.053.335 lei, reprezentând TVA, la care urmau să se adauge majorări și penalități de întârziere.

Prin decizia civilă pronunțată la data de 11 martie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat integral soluția pronunțată de Curtea de Apel București la data de 10 iunie 2025, în cadrul unui litigiu în care au fost administrate probatorii complexe, printre care și o expertiză întocmită de o comisie de trei experți judiciari, având și calitatea de consultanți fiscali.

Obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite în sarcina clientului, întrucât organele de control și, ulterior, organul de soluționare a contestației, au înlăturat de la deductibilitate o serie de cheltuieli efectuate intragrup, considerându-le în mod abuziv a fi fictive. Litigiul a presupus administrarea unor probatorii ample, inclusiv expertiză efectuată încă de la început de o comisie de trei experți judiciari, care au avut și calitatea de consultanți fiscali, ceea ce este mai puțin uzual. Important este că, lucrând într-o echipă interdisciplinară, alături de clientul nostru, am reușit să demonstrăm că documentele justificative analizate deja de organele fiscale atestă pe fond realitatea serviciilor, fiind lipsite de relevanță, din această perspectivă, existența unor vicii de formă ale acestora, din perspectiva  altei legislații decât cea fiscală. Totodată, instanțele judecătorești au apreciat în mod just, încă odată, că oportunitatea prestării unor servicii, chiar și intragrup, nu poate forma obiect de analiză din partea organelor fiscale. Tranșarea pe cale judiciară a acestor aspecte va reprezenta un reper pentru litigii similare în materie fiscală” a declarat Dan-Rareș Răducanu - Senior Partner.

image