01.10.2025
STOICA & ASOCIAȚII obține o nouă victorie pentru un mare grup de firme din Brașov
Echipa de avocaţi din cadrul STOICA & ASOCIAȚII, formată din Valeriu Stoica (Founding Partner), Victor Dobozi (Senior Partner) și Mihai Trandafir (Managing Associate), a obținut recent o victorie importantă pentru clientul său, asociat al unui grup de firme din Brașov, în cadrul unui proces penal în care au fost implicați peste 80 de inculpați.
După un proces penal desfășurat pe parcursul a peste 10 ani, caracterizat - în cursul urmăririi penale - prin multiple încălcări ale drepturilor procesuale ale persoanelor învinuite de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în cadrul căreia au fost reținute și cercetate artificial mai multe infracțiuni de evaziune fiscală, avocații STOICA & ASOCIAȚII au realizat ample apărări de ordin procesual și de fond, în etapa recursului în casație.
În esență, s-a invocat cu succes nelegalitatea deciziei din apel, care stabilise o pedeapsă cu închisoare de 6 ani pentru doi dintre asociați. Urmare a admiterii recursurilor în casație, s-a dispus o soluție de achitare definitivă a clientului.
Soluția pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă atât o sistare a abuzurilor judiciare desfășurate în ultimii 10 ani față de persoanele cercetate, cât și o reafirmare a principiilor aplicabile procesului penal - legalitate, loialitate și imparțialitate - principii de la care nimeni nu poate deroga, nici măcar organele de urmărire penală.
