11.02.2026

STOICA & ASOCIAȚII a reprezentat ASF în prima rundă a suspendării reducerilor salariale

STOICA & ASOCIAȚII a reprezentat cu succes Autoritatea de Supraveghere Financiară („ASF”) într-o cauză soluționată în primă instanță de Curtea de Apel București, în care Sindicatul ASF, împreună cu un număr de angajați ai autorității, au solicitat suspendarea executării hotărârii Consiliului ASF, prin care au fost puse în aplicare prevederile Legii nr. 145/2025. Echipa de avocați implicată în susținerea apărării ASF a fost formată din avocații Dragoş Bogdan (coordonator), Andrei Buga și Mihai Stănescu.

Având în vedere unele mesaje lansate în spațiul public cu privire la soluția dispusă de Curtea de Apel București în dosarul anterior menționat, înțelegem să facem următoarele precizări:

Dragoș Bogdan: „Într-o acțiune având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ, potrivit legii, instanța trebuie să analizeze două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă. Cauza de față a fost una aparte din această perspectivă: în ce privește cazul bine justificat, apărarea noastră s-a bazat într-o mare măsură pe considerentele obligatorii ale unei hotărâri a Curții Constituționale, care a respins toate criticile invocate față de Legea nr. 145/2025, inclusiv sub aspectul reducerilor salariale pe care această lege le stabilește. Astfel, ASF nu a făcut decât să pună în executare ceea ce legiuitorul a stabilit în sarcina sa, fără discriminare. În ceea ce privește paguba iminentă, dincolo de considerentele umane ale situației, dosarul vizează o anumită realitate juridică, de care nu se poate face abstracție. Jurisprudența instanțelor este constantă în sensul că doar o astfel de diminuare nu poate în sine reprezenta un caz de pagubă iminentă, de natură să ducă la suspendarea executării actului.”

Soluția poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Situația reducerilor salariale generează deja un contencios foarte consistent. Urmează ca instanțele, analizând pe fond cererile formulate, să decidă în cauză, în funcție de apărările formulate, prevederile legale incidente și deciziile Curții Constituționale.

image