03.09.2025

Lipsa de folosință în contextul Legii 10/2001: despăgubire sau resemnare?

Aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, generează, în continuare, numeroase probleme în practică, de exemplu, în privința terenurilor care au fost cândva aferente unor construcții demolate în timpul regimului comunist. Unele dintre terenurile respective sunt afectate, în prezent, de diverse servituți – de exemplu, prin amplasarea unor stâlpi de balizaj sau a unor conducte  supraterane sau subteran.

Însă, întrucât nu au fost expropriate, terenurile respective au fost restituite în natură foștilor proprietari apreciindu-se că existența stâlpilor sau conductelor nu constituie un impediment la restituire. Cu toate acestea, proprietarii nu își pot exercita toate prerogativele dreptului de proprietate, având în vedere aceste limite materiale și juridice ale dreptului de proprietate.

Problema care se ridică este, în ce măsură proprietarul poate solicita despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului respectiv și cum se calculează aceste despăgubiri – raportate la categoria actuală de folosință a terenului sau la categoria de folosință existentă la momentul preluării imobilului de către stat?

Într-o opinie, s-a considerat în jurisprudență că, de vreme ce proprietarul a acceptat restituirea terenului respectiv, cunoscând că pe teren se află amplasat stâlpul sau conducta în cauză și, în felul acesta, a acceptat că nu va putea exercita toate prerogativele dreptului de proprietate, nu ar mai putea să solicite despăgubiri pentru lipsa de folosință.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat însă că se impune casarea hotărârii judecătorești menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, în situația în care nu se va identifica în legislația specială o normă care să prevadă caracterul gratuit al acestei servituți, față de prevederile art. 625 C. civ. care trimit în completare la legile speciale, în ceea ce privește modalitatea de determinare a despăgubirilor să se aibă în vedere că reclamanții au indicat drept criteriu pentru cuantificarea despăgubirilor lipsa de folosință a terenului. De asemenea, urmează să se stabilească dacă este necesar să se evalueze cauza și în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că aplicarea Convenției și a jurisprudenței Curții Europene intră în discuție, în măsura în care dreptul național nu conține norme proprii aplicabile pentru soluționarea situației deduse judecății– soluție impusă de art. 13 din Convenție, care obligă statele membre la asigurarea unui recurs efectiv în fața instanțelor naționale pentru reclamarea unor încălcări substanțiale ale Convenției.

Raportat la prevederile art. 621 noul Cod civil, servitutea nu este cu titlu gratuit, astfel că, în condițiile în care creează titularului un prejudiciu, acesta are dreptul al reparație conform regulilor de drept comun. De exemplu, legislația privitoare la servituțile legale în domeniul apelor și petrolului reglementează în mod expres acordarea de despăgubiri pentru lipsa folosinței bunului.

Prin raportare la art. 621 Noul Cod Civil, dreptul de trecere pentru rețelele edilitare, desemnat în literatura de specialitate cu denumirea de "servituți legale speciale" sau "servituți administrative", îndreptățește titularii dreptului de proprietate asupra fondului aservit la despăgubiri juste, în raport cu lipsa de folosință.

În Cauza Văleanu ș.a împotriva României, din 3 noiembrie 2022, reclamanții au susținut că imposibilitatea lor de a recupera posesia proprietăților lor sau de a obține despăgubiri, în pofida hotărârilor prin care le-a fost recunoscut dreptul de proprietate, a constituit o încălcare a dreptului la folosință pașnică a bunurilor lor, în temeiul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană. Curtea face referire la existența unui obstacol în calea exercitării efective a drepturilor protejate de art. 1 din primul Protocol la Convenție. Curtea a considerat că este necesar să se stabilească dacă comportamentul autorităților române, indiferent dacă poate fi calificat drept ingerință, drept abținere de a acționa sau combinație între cele două. Lipsa posesiei bunului este considerată drept un caz de neexecutare. Curtea mai reține că unii dintre reclamanți au primit deja o anumită despăgubire pentru pierderea folosinței bunurilor lor recunoscute și/sau o despăgubire pentru prejudiciul moral cauzat de neexecutare în timp ce în alte situații cererile lor de despăgubire au fost respinse din cauza lipsei relei credințe a debitorului. Curtea mai reține că este exclusă pertinența oricărei aprecieri a bunei credințe în neexecutarea criticată. Curtea reține că faptul că reclamanții nu au obținut executarea hotărârilor prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate și nu au nici o certitudine cu privire la momentul la care se va întâmpla constituie o încălcare a drepturilor garantate de art. 1 din Primul Protocol. Curtea reține, de asemenea, că statul are dreptul de a expropria proprietatea și de a reduce nivelul despăgubirilor, însă o lipsă totală a compensației nu poate fi considerată justificată. Respingerea cererii de despăgubire pentru lipsa de folosință pe motiv că autoritățile nu sunt vinovate de neexecutare a fost considerată drept o sarcină excesivă și disproporționată incompatibilă cu dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Primul protocol.

În cazul în care titularul este lipsit de posibilitatea exercitării atributelor dreptului său de către stat, acestuia din urmă îi va incumbă obligația de a-l indemniza corespunzător pe proprietar. Fie că o cauză este examinată prin raportare la existența unor obligații pozitive ale statului, fie că ea privește denunțarea unor ingerințe ale autorității publice, trebuie „pus în prim plan justul echilibru necesar a fi respectat între interesele concurente ale individului și ale societății în ansamblul ei, cu recunoașterea unei anumite marje de apreciere în favoarea autorităților statale” (CEDH 22 iunie 2004). Atât timp cât conduita incriminată, pe ansamblul ei, impune suportarea unei sarcini "disproporționate și excesive ” nejustificate, atunci se va considera că au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.

Servituțile administrative, chiar dacă sunt legale, nu sunt gratuite în lipsa unei dispoziții legale exprese în acest sens, atunci când generează un prejudiciu. Proprietarul pierde posibilitatea reală de a-și folosi bunul, iar această pierdere trebuie compensată.

Problema care se mai ridică este în ce măsură despăgubirea trebuie raportată la categoria de folosință actuală a terenului, care a fost stabilită de multe ori tocmai în considerarea stâlpului sau conductei ca fiind teren arabil, sau raportat la categoria de folosință de la momentul preluării imobilului de către stat, care era de teren intravilan. Având în vedere că Legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparație pentru prejudiciile cauzate de regimul comunist, în mod normal ar trebui avută în vedere categoria de folosință de la momentul preluării imobilului de către stat. S-au exprimat în jurisprudență însă și opinii contrare, în sensul că trebuie avută în vedere categoria actuală de folosință și că se impune a fi stabilit gradul de afectare a terenului – dacă este vorba de o afectare totală sau parțială a folosinței acestuia.

În concluzie, aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în cazurile în care terenurile restituite sunt afectate de servituți administrative evidențiază o tensiune reală între aparența reparației și realitatea exercitării dreptului de proprietate. Deși restituirea în natură a acestor imobile s-a realizat formal, efectivitatea dreptului este adesea grav limitată de obstacole materiale și juridice ce nu pot fi ignorate. În absența unor dispoziții legale exprese, care să reglementeze gratuitatea unor astfel de servituți, interpretarea corectă a art. 621 C. civ., coroborat cu jurisprudența CEDO, conduce spre concluzia că despăgubirea proprietarilor este nu doar posibilă, ci și necesară.

Un articol semnat de Cătălina Dicu (cdicu@stoica-asociatii.ro) - Senior Partner - și Iulia-Theodora Bușagă (ibusaga@stoica-asociatii.ro) - Junior Lawyer - STOICA & ASOCIAȚII.