24.09.2025

Introducerea acțiunii de fond după obținerea măsurilor provizorii în litigiile de proprietate intelectuală

În cuprinsul prezentului articol, ne propunem să analizăm o problemă de drept delicată cu o miză practică semnificativă pentru operatorii economici care urmăresc să își protejeze drepturile de proprietate intelectuală. Ipoteza pe care o avem în vedere este următoarea: titularul drepturilor de proprietate intelectuală a obținut deja încuviințarea luării măsurilor provizorii de interzicere a încălcării sau de încetare și/sau de conservare a probelor în temeiul dispozițiilor art.. 979 alin. (2) C. proc. civ[1].

 Apreciem că prima interpretare este cea corectă, astfel încât data de la care se calculează termenul de 30 de zile pentru depunerea acțiunii pe fond, în lipsa unei precizări exprese contrare în hotărârea instanței care a încuviințat măsurile provizorii, este data luării efective măsurilor dispuse/încuviințate/autorizate de către instanță, adică data la care executorului judecătoresc a pus în aplicare hotărârea judecătorească.

În susținerea acestei soluții, avem în vedere patru argumente de interpretare gramaticală, sistematică și teleologică a art. 979. C proc. civ., pe care le vom detalia în cele ce urmează.

În primul rând, din perspectiva interpretării literare (gramaticale), potrivit art. 979 alin. (2) și (4) C. proc. civ:

(2)Instanţa judecătorească poate să dispună în special:

a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie

b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.

[…]

(6) Măsurile luate potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(4) anterior introducerii acţiunii în justiţie pentru apărarea dreptului încălcat încetează de drept dacă reclamantul nu a sesizat instanţa în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora.

Din dispozițiile citate rezultă că instanța judecătorească doar dispune/încuviințează/autorizează măsurile provizorii de conservare a probelor care urmează să fie luate prin intermediul executorului judecătoresc, cele două momente fiind clar individualizate.

În al doilea rând, această concluzie este confirmată de un alt argument textual, care stă la baza unei interpretări sistematice, anume prevederile art. 979 alin. (8) C. proc. civ.:

"Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanţa va dispune eliberarea cauţiunii, la cererea reclamantului, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Cererea se judecă potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea cauţiunii, instanţa va fixa un termen în vederea introducerii acţiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii, sub sancţiunea încetării de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cauţiune.”

Se poate observa astfel că în cazurile în care legiuitorul a urmărit ca termenul să curgă de la data pronunțării hotărârii, a prevăzut expres acest lucru, chiar în cadrul aceluiași articol. Apreciem că diferența de formulare nu este deloc întâmplătoare. Legiuitorul s-a referit în mod expres la data pronunțării pentru a stabili momentul încetării de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cauțiune, tocmai pentru că în această situație ingerința față de cealaltă parte există și indisponibilizarea este deja eficientă de la data pronunțării.

În mod normal, dacă legiuitorul ar fi urmărit ca soluția să fie aceeași și pentru ipoteza măsurilor provizorii indicate la alin. (2) din același text de lege, ar fi făcut aceeași precizare expresă. Cu toate acestea, legiuitorul a folosit în mod intenționat sintagma „luarea acestora”, ci nu „pronunțarea hotărârii”.

În al treilea rând, aceste argumente de interpretare gramaticală și sistematică a normei legale sunt în deplin acord și cu interpretarea teleologică a textului, prin care legiuitorul a urmărit ca o ingerință în drepturile persoanei împotriva căreia s-a dispus măsura să nu fie prelungită pentru un termen nerezonabil din momentul la care această ingerință s-a produs efectiv.

În această lumină, cheia de dezlegare a problemei analizate se poate rezuma la următoarea întrebare: ce ingerință în drepturile persoanei față de care s-au încuviințat măsuri provizorii intervine la data pronunțării? În mod cert, prin simpla pronunțare a hotărârii prin care se dispune interzicerea sau încetarea provizorie a încălcării sau se încuviințează ca anumite probe să fie conservate nu se poate produce nicio ingerință asupra persoanei asupra căreia planează suspiciuni de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală.

Motivul pentru care legiuitorul a prevăzut că termenul curge de la data luării măsurii este evident – abia de la momentul aplicării măsurii dispuse/încuviințate/autorizate de către instanță, prin executor judecătoresc, aceasta este eficientă. Până la acel moment, pârâtul nu suportă nicio consecință care să justifice limitarea temporară a măsurii.

Scopul măsurii instituite de legiuitor prin art. 979 alin. (6) C. proc. civ. este protecția persoanei împotriva căreia măsura a fost încuviințată, pentru a nu suporta posibilele consecințe negative în mod nelimitat, fără ca o instanță să fie sesizată cu analiza fondului diferendului. Or, cât timp măsura, prin ipoteză, nu este încă luată, aceasta nu afectează cu absolut nimic partea adversă.

În al patrulea rând, la data pronunțării nu este nici măcar posibilă luarea măsurilor încuviințate de instanța de judecată prin intermediul executorului judecătoresc, fiind necesară redactarea hotărârii și obținerea unei copii legalizate a acesteia. Dacă hotărârea judecătorească se motivează într-un termen mai mare de 30 de zile, aceasta nu poate fi pusă în executare anterior momentului la care, potrivit acestei interpretări, reclamantul ar trebui să introducă acțiunea de fond. În cazul particular al conservării probelor, odată introdusă acțiunea de fond și comunicată pârâtului, acesta are timpul fizic necesar pentru a altera probele pe care le are în posesie chiar înainte ca măsura provizorie să poată fi luată.

În concluzie, în lipsa unui alt termen menționat în dispozitivul hotărârii judecătorești, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, termenul pentru introducerea acțiunii de fond privind apărarea drepturilor de proprietate intelectuală începe să curgă de la data la care măsurile provizorii dispuse/încuviințate/autorizate de către instanță au fost efectiv luate cu sprijinul executorului judecătoresc, iar nu de la data pronunțării hotărârii, această interpretare impunându-se prin raportare la argumentele expuse anterior.

Un articol semnat de Dan-Rareș Răducanu, Senior Partner - rraducanu@stoica-asociatii.ro - și de Mircea Vasile, Junior Lawyer - mvasile@stoica-asociatii.ro -  STOICA & ASOCIAȚII