07.11.2014
STOICA & ASOCIAȚII, la aniversarea a 19 ani de la înființare
Societatea de avocatură STOICA & ASOCIAȚII a sărbătorit 19 ani de la înființare
printr-o recepție organizată la Hotel Athenee Palace Hilton, la care au fost prezenți, alături de toți membrii echipei STOICA & ASOCIAȚII, alți peste 200 de invitați – clienți, jurişti, profesori, jurnalişti, diplomați, personalități din lumea culturală şi artistică.
„Premiul de excelență pentru întreaga carieră juridică” a fost acordat de societatea de avocatură STOICA & ASOCIAȚII Profesorului Univ. Dr. Stanciu D. Cărpenaru de la Facultatea de Drept a Universității București, pentru calitățile sale de pedagog strălucit şi de desăvârșit practician al dreptului, care a transmis miilor de studenți pe care i-a format de-a lungul anilor pasiunea pentru dreptul privat şi valori precum rigoarea şi exigența, modestia şi corectitudinea.
„Premiul pentru încurajarea activității cultural-artistice”, sub forma unei sponsorizări, a fost acordat tinerei designer vestimentar, Alina Mărgulescu, pentru soluțiile ingenioase cu care a realizat creațiile vestimentare, soluții menite să transforme costumul într-un element de limbaj plastic, cultural şi spiritual.
De-a lungul timpului, societatea de avocatură STOICA & ASOCIAȚII a acordat peste 10 premii și sponsorizări diverselor personalități din lumea juridică şi cea cultural-artistică. ”Într-o lume care pare că şi-a uitat valorile sale autentice, societatea noastră de avocatură susține an de an profesioniști ai lumii juridice și artiști cu rezultate deosebite, atât pentru a-i recompensa pentru munca lor, cât și pentru a le susține dezvoltarea viitoare”, a declarat Valeriu Stoica, Partener Fondator STOICA & ASOCIAȚII.