08.11.2018

STOICA & ASOCIAȚII a aniversat 23 de ani de la constituire

În salonul „Le Diplomate” al Hotelului Athénée Palace Hilton, Societatea Civilă de Avocați STOICA & ASOCIAȚII a sărbătorit 23 ani de la înființare printr-o recepție la care au fost prezenți peste 150 de invitați, alături de toți membrii echipei societății de avocați.

„Premiul de excelență pentru întreaga carieră juridică” a fost acordat Acad. Prof. Univ. Dr. Corneliu Bîrsan, personalitate marcantă care a contribuit la păstrarea şi îmbogățirea tradițiilor dreptului civil român, dar şi la crearea şi dezvoltarea disciplinei drepturilor omului. Recunoaşterea acestei contribuții este datoria întregii comunități juridice, mai ales că, în anul Centenarului, profesorul Corneliu Bîrsan a împlinit 75 de ani.
„Numeroase promoții de absolvenți ai Facultății de Drept a Universității din Bucureşti îi datorează profesorului Corneliu Bîrsan buna înțelegere a noțiunilor, conceptelor şi teoriilor dreptului civil, treaptă necesară pentru formarea oricărui jurist. De-a lungul deceniilor, vocația de dascăl a fost confirmată prin pasiunea didactică, prin talentul formator, prin rigoare şi prin exigență, toate dublate de spiritul său de deschidere, de disponibilitatea pentru dialog şi de atitudinea sa convivială, semn al unei bunătăți funciare. Slujitor devotat al Facultății de Drept a Universității din Bucureşti, profesorul Corneliu Bîrsan a făcut proba virtuții sale de reformator instituțional în perioada în care, pentru mai multe mandate, a fost decan. În această poziție, a reconfigurat structura curiculară a procesului de învățământ juridic, structură preluată şi de celelalte facultăți de drept din țară. Totodată, în acea perioadă, s-a înnoit în mod substanțial corpul academic, mulți dintre profesorii care performează astăzi în diferite discipline fiind selectați şi îndrumați la începuturile carierei lor de profesorul Corneliu Bîrsan. Mai mult, aderența sa statornică la valorile europene i-a permis să integreze Facultatea de Drept a Universității din Bucureşti în cele mai importante rețele academice europene şi internaționale. Colegiul de Drept European este instituția fondată şi susținută de profesor, pentru care numeroşi absolvenți din ultimele decenii îi sunt recunoscători.”, a spus Valeriu Stoica, Founding Partner, STOICA & ASOCIAȚII, în motivarea acordării premiului.
„Premiul pentru încurajarea activității cultural-artistice” a fost acordat tânărului instrumentist Romulus Cipariu, ca „o încurajare şi o recunoaștere a perseverenței cu care şi-a cultivat pasiunea şi talentul pentru muzică şi pentru țambal și a seriozității şi profesionalismului cu care abordează fiecare nou proiect”, aşa cum a declarat Cristiana I. Stoica, Founding Partner, STOICA & ASOCIAȚII.
Acordarea acestor premii se înscrie în şirul demersurilor de recunoaştere a personalităților din lumea juridică română şi de susținere a tinerilor artişti contemporani pe care STOICA & ASOCIAȚII le face începând din anul 2007, în cadrul evenimentului anual dedicat constituirii societății de avocați.
image