09.07.2025

Omul sintetic

La sfârșitul anului 2023, Institutul Weizman din Canada a anunțat  - prin intermediul unui articol publicat în revista Nature[1] - că a creat un model complet al unui embrion uman, realizat în întregime din celule stem cultivate în laborator, obținute din eșantioane de piele și au reușit să-l crească în afara uterului până în ziua a 14-zecea; acest model de embrion sintetic avea toate structurile și compartimentele caracteristice acestei etape, inclusiv placenta, sacul vitelin, sacul corionic și alte țesuturi externe care asigură creșterea dinamică și adecvată a modelului.

Echipa de cercetare precizează că conglomeratele celulare derivate din celule stem obținute în studii anterioare nu pot fi considerate cu adevărat modele ale unui embrion uman cu acuratețe, pentru că le lipseau aproape toate caracteristicile definitorii ale unui embrion post-implantare. În particular, aceste modele anterioare nu aveau anumite tipuri de celule care erau esențiale pentru dezvoltarea embrionului, cum ar fi cele care formează placenta și sacul corionic. În plus, nu aveau organizarea structurală caracteristică embrionului și nu au demonstrat nicio capacitate dinamică de a progresa către următorul stadiu de dezvoltare.

Cu alte cuvinte, dacă ar fi putut trece peste considerentele etice – pot doar presupune cuvintele ”drăgăstoase” la adresa principiilor de etică ale cercetătorilor care ”pot mai mult, dar nu sunt lăsați”  - și dacă ar fi avut și un uter artificial[2], care nu e departe de a deveni realitate, cercetătorii ar fi crescut o ființă umană sintetică.

Scopul cercetării – cel declarat, cel puțin – a fost deschiderea de noi căi de cercetare în domeniul infertilității, testării medicamentelor și creșterii țesuturilor pentru transplant, precum și să ajute oamenii de știință să analizeze primele săptămâni dramatice ale dezvoltării embrionare deoarece, astfel cum afirmă chiar cercetătorii în articolul lor de prezentare, prima lună de sarcină este totul, restul de opt luni reprezintă doar o dezvoltare a ceea ce deja s-a creat în prima lună.

Dar să încercăm să identificăm consecințele juridice ale descoperirilor științifice de mai sus.

În primul rând, pentru că embrionul obținut nu a fost creat din material biologic reproductiv – nici din combinarea unui ovul cu un spermatozoid – ci din celule stem după transformarea unor celule din piele, rezultă cu claritate că operațiunea descrisă este, de fapt, în sens juridic, o clonare.

Clonarea umană este o chestiune controversată. Ea reprezintă crearea unei copii identice genetic a unui om. Termenul este folosit, în general, pentru a se referi la clonarea umană artificială, care este reproducerea celulelor și țesuturilor umane. Nu se referă la concepția și nașterea naturală a gemenilor identici. De-a lungul numeroaselor dezbateri pe temă, s-au generat două aspecte diferite, bazate pe scopul final, al clonării umane: clonarea terapeutică și clonarea reproductivă.

Foarte pe scurt, susținătorii clonării terapeutice îi explică necesitatea prin nevoia de a genera țesuturi și organe întregi pentru a trata pacienți care, altfel, nu ar putea obține transplanturi, pentru a evita nevoia de medicamente imuno-supresoare și pentru a atenua efectele îmbătrânirii. Susținătorii clonării reproductive consideră că părinții, care, altfel, nu ar putea procrea, ar trebui să aibă acces la tehnologie.

Opoziția față de clonarea terapeutică se concentrează, în principal, pe statutul celulelor stem embrionare, care are legături cu dezbaterea privind avortul. Argumentul moral inițiat se bazează pe ideea că embrionii merită protecție din momentul concepției lor, deoarece exact în acest moment apare o nouă entitate umană, un individ deja unic. Întrucât sacrificarea vieților umane este considerată inacceptabilă pentru orice scop, argumentul continuă cu afirmația că distrugerea embrionilor, în scopuri de cercetare, nu este justificabilă.

Unii oponenți ai clonării reproductive sunt îngrijorați că tehnologia nu este încă suficient de dezvoltată pentru a fi sigură - de exemplu, poziția Asociației Americane pentru Avansarea Științei din 2014, în timp ce alții subliniază că tehnica ar putea fi predispusă la abuzuri (ducând la generarea de oameni ale căror organe și țesuturi ar fi recoltate împotriva voinței lor), iar indivizii rezultați ar putea crea probleme prin neintegrarea în societate în general.

Deși clonarea reproductivă este interzisă prin legi naționale, în majoritatea statelor lumii, ea însemnând practic ducerea până la capăt, adică până la nașterea (impropriu spus naștere, dezvoltare în laborator mai degrabă) a unei ființe umane din embrionul artificial creat, clonarea terapeutică este legală în mai multe state.

În orice caz, nu există un consens la nivel mondial cu privire la interzicerea clonării reproductive, în ciuda existenței unei declarații (fără caracter obligatoriu) a UNESCO din 1997, care invocă respectarea demnității umane și prevenirea practicilor care ar putea cauza vătămare ființelor umane, a unei declarații a ONU din 2005 - care le cere membrilor organizației să grăbească adoptarea unor reglementări naționale prohibitive asupra tuturor formelor de clonare umană, invocând aceeași noțiune de demnitate umană și de protecție a vieții umane - și a Convenției pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane cu privire la aplicațiile biologiei și medicinei, din 1997, al cărei adițional din 1998, privind interzicerea clonării ființelor umane, intrat în vigoare în 2001, nu a convins cei mai importanți actori din piața cercetării să îl semneze.

Mai mult, la 29 noiembrie 2022, Parlamentul European a respins o propunere de interzicere a clonării umane în UE cu 316 voturi pentru și 37 împotrivă. Euro-deputatul italian Francesco Fiori, care a propus rezoluția eșuată, a solicitat o nouă legislație. Apărându-și raportul, el a spus că este esențial să se decidă acum ce uși trebuie închise. Un vizionar, probabil, o specie mereu alungată din cetate.

Și, astfel, revenind la aspectele juridice, să nu ratăm inevitabila pantă alunecoasă. La fel ca toate descoperirile științifice, după cum ne-o demonstrează istoria, cel puțin a ultimilor două sute de ani, și această descoperire are potențialul de a aluneca spre utilizări mult dincolo de scopul inițial. Cea mai evidentă dintre ele: clonarea reproductivă. La momentul declarațiilor ONU și a Convenției de la Oviedo, clonarea reproductivă era doar o posibilitate teoretică. Acum, cercetătorii canadieni au transformat-o într-una practică.

Mai mult, pentru că așa cum am menționat anterior, embrionul a fost creat din celule stem dezvoltate din celule epiteliale, la finalul teoretic al dezvoltării ființei create, aceasta nu ar fi avut nici părinți, nici rude. Ar fi proprietatea corporației care a creat metoda de dezvoltare sau a statului unde a fost creat? Sau ar putea donatorul – cu voie sau fără al celulelor inițiale – să revendice ”produsul” creat din ADN-ul său?

Fără îndoială, viitorul este al transumanismului, al "omului cyborg”, transferat în biți digitali, al omului creat sintetic, fără părinți, fără rădăcini, fără protecție. Orice persoană căreia i s-ar preleva câteva celule ”risipite” – risipim milioane, în fiecare zi – ar putea fi reprodus în laborator, fie că și-a dat consimțământul, fie că nu.

Un articol semnat de Victor Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Senior Partner, STOICA & ASOCIAȚII.

[1]A se vedea articolul la adresa https://www.nature.com/articles/s41586-023-06604-5, captura din 07.07.2025.