16.04.2009

Newsletter "Curierul Judiciar" aprilie

A apărut numărul pe luna aprilie al revistei de drept  “Curierul Judiciar”. Rubrica "Newsletter"
a acestui număr, realizată de colectivul STOICA & ASOCIAȚII, prezintă succint decizia pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în data de 13 ianuarie 2009 în cauza Faimblat c. România, prin care s-a statuat în sensul că mecanismul procedural reglementat de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reprezintă o ingerință în dreptul reclamanților la o instanță judecătorească, ingerință care nu poate fi considerată proporțională cu scopul urmărit şi care încalcă prevederile art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Articolul pune în lumină raționamentul urmat de Curtea de la Strasbourg, precum şi analiza pe care o realizează aceasta cu privire la efectivitatea sistemului reparator stabilit prin Legea nr. 10/2001. Articolul este semnat de avocatul colaborator Bogdan Popescu.

image