02.10.2025

Drepturile reproductive

Sănătatea sexuală și reproductivă este protejată prin garantarea drepturilor sexuale și reproductive. După cum se afirmă în art. 96 al Platformei de acțiune de la Beijing (1995), aceste drepturi se bazează pe drepturile omului, derivând din valoarea supremă ce stă la baza drepturilor omului, demnitatea umană. Drepturile reproductive sunt un aspect al drepturilor sexuale, iar drepturile sexuale fac parte din drepturile omului, reprezentând cea mai importantă cucerire juridică modernă, deoarece a schimbat fundamental drepturile femeilor, care înseamnă mai mult de jumătate din populația globului. Toate drepturile și libertățile din acest domeniu (în special libertatea de a avorta) s-au născut ca un contra efect la normele juridice – justificate moral, religios - care confiscau dreptul femeii asupra propriului corp.

Drepturile reproductive, inclusiv dreptul de a decide numărul și momentul nașterii copiilor, precum și de a avea acces la informație în domeniul planificării familiale, dreptul de acces la mijloace contraceptive moderne, dreptul de a avea acces la educație privind sănătatea sexuală și a reproducerii și dreptul la reproducere umană asistată medical, garantează, sub o formă juridică, egalitatea de statut a femeii cu bărbatul și îi acordă acesteia posibilitatea de concretizare a unor potențialități de împlinire în plan social, politic, economic și cultural.

Recunoașterea lor deplină și acordarea protecției pe care o merită sunt, încă, împiedicate sau frânate de mentalități învechite, care se bazează pe norme cultural-religioase conservatoare. Beneficiile recunoașterii lor, ca drepturi de sine-stătătoare, iar nu doar înglobate în drepturi cu conținut formal, general (cum ar fi dreptul la sănătate), sunt evidente pentru bunăstarea și sănătatea individuală. Redactarea și adoptarea, în viitor, a unui cod juridic al acestor drepturi, la nivel european, ar putea constitui un pas hotărâtor pentru reformarea curentelor majoritar-conservatoare, care împiedică azi exercitarea deplină a drepturilor reproductive sau, cel puțin, pentru reducerea influenței acestora.

Biomedicina a influențat puternic și domeniul drepturilor reproductive, introducând în viața cotidiană, dar și în domeniul juridic, noțiuni inexistente până de curând, cum sunt fecundarea in-vitro, contribuția mai multor persoane la crearea unui embrion, femeia mamă-surogat, celulele stem, metode avortive moderne, care extrag femeia din mediul spitalicesc (cum este RU486) sau care mută responsabilitatea contracepției de la femeie la bărbat (cum este Vasalgel). Dar cel mai dramatic impact al biomedicinei asupra drepturilor reproductive poate fi atribuit metodelor de reproducere umană asistată medical, deoarece au depășit limitările biologice ale organismului uman. Progresul acestora continuă, ceea ce înseamnă că neajunsurile de acum – costuri ridicate, eficiență uneori redusă, dar mai ales un cadru juridic incomplet, obsolet sau chiar obstacular – vor fi depășite în viitorul apropiat.

Societatea are nevoie de efectele progresului biomedical, iar dreptul a trebui să-și exercite menirea de a fi și arta binelui (nu doar a echității), ceea ce înseamnă că reglementările trebuie să fie orientate spre deschiderea orizontului, iar nu (doar) spre interdicții inutile și vexante.

La nivel european, există drepturi reproductive consacrate prin Recomandări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cum este cazul dreptului de a decide numărul și momentul nașterii copiilor și a dreptului de a avea acces la informație în domeniul planificării medicale sau consacrate de dispozițiile Convenției privind drepturile omului și biomedicina (art. 10 alin. 2), cum este dreptul de a avea acces la educație privind sănătatea sexuală și a reproducerii. În alte cazuri, încercarea timidă de a se obține o consacrare la nivel european a libertății de întrerupere a sarcinii, prin propunerea de adoptare a unei moțiuni de către Parlamentul European care să îl recunoască ca drept fundamental, s-a sfârșit cu un eșec răsunător (decembrie 2013).

În fine, o a treia situație specifică este cea a drepturilor reproductive legate de accesul la metodele de reproducere umană asistată medical, deoarece diversele etape ale acestor metode medicale au parte de protecție juridică în legislațiile naționale, în majoritatea țărilor europene, însă gradul diferit de permisivitate, de la o legislație la alta, creează conflicte care, uneori, ajung să fie soluționate în temeiul CEDO. Astfel, Curtea Europeană de la Strasbourg are posibilitatea de a trasa limitele dreptului la reproducere umană asistată medical, de a impune schimbarea unor norme, din legislațiile naționale, care nu sunt concordante cu recunoașterea drepturilor reproductive sau de a determina adoptarea unor norme în domeniu, în legislațiile naționale care nu acoperă aceste drepturi.

Un articol semnat de Dr. Victor Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Senior Partner, STOICA & ASOCIAȚII.