02.09.2026

AI, apă și curent – paradoxul energetic (și comercial) al Europei

Odată cu încheierea lunii august, e dificil să privim în urmă fără a observa o vară caracterizată, cel puțin la nivelul României, de avertizări repetate privind posibile întreruperi de curent, de apeluri către populație de a-și limita, pe cât posibil, consumul de energie electrică, și de o demonstrație practică, iar nu abstractă, a modului în care condițiile de secetă de pe continent se răsfrâng direct asupra securității energetice a statelor membre. 

Seceta severă care a afectat Europa în vara lui 2026 a împins Dunărea la debite minimale dramatice, cu consecințe pe măsură. Spre exemplu, pentru România, acest lucru a însemnat reducerea drastică a debitului de apă disponibil pentru răcirea instalațiilor de la centrala nucleară de la Cernavodă, fiind astfel declanșată o problemă energetică la nivel național, iar guvernul recurgând la măsuri improvizate. Acesta este, așadar, un episod care ilustrează, mai limpede decât orice comunicare oficială, cât de strâns sunt legate seceta, producția de energie și stabilitatea rețelelor naționale. 

Exact acest context justifică o întrebare mai „largă”: cât de mult sau cât de puțin loc de eroare are Europa atunci când decide să multiplice, în paralel, o infrastructură energointensivă precum cea a centrelor de date/inteligență artificială? Astfel, este dreptul și obligația cetățeanului să adreseze legiuitorului european întrebarea „cum anume gestionăm, la nivel de reglementare europeană, riscul ca astfel de veri să devină regulă și nu excepție?”. 

Un prim răspuns la această întrebare vine sub forma Pachetului privind suveranitatea tehnologică, adoptat de Comisia Europeană la 3 iunie 2026: un set de măsuri legislative menit să reducă dependența Europei de furnizorii de produse și servicii digitale din afara blocului comunitar, acoperind, pe lângă infrastructua de cloud și inteligență artificială, și domenii precum semiconductorii și software-ul open source. 

„Piesa centrală” a acestui pachet este Cloud and AI Development Act („CADA”), care își propune să tripleze capacitatea de centre de date a Uniunii în decurs de 5-7 ani, printr-un efort investițional estimat la aproximativ 200 miliarde euro, majoritar din surse private. Actul introduce un cadru de patru niveluri de suveranitate digitală, prin care instituțiile publice urmează să-și evalueze furnizorii de servicii cloud și AI în funcție de gradul de independență față de operatorii din afara UE. 

Pentru a susține expansiunea fizică necesară acestui obiectiv, CADA propune totodată proceduri de autorizare simplificate și conexiuni prioritare la rețeaua electrică pentru proiectele care îndeplinesc criterii de sustenabilitate, dar și acorduri tripartite între operatorii de centre de date, actorii din sectorul energetic și autoritățile publice, menite să coordoneze expansiunea cu capacitatea reală a rețelelor naționale. 

În paralel însă, Comisia a înaintat și un proiect de regulament delegat – trecut de etapa de formulare a observațiilor pe portalul dedicat energiei – care stabilește regulile de utilizare a informațiilor colectate în vederea acordării rating-ului energetic centrelor de date. O atare schemă de rating își are originea în Regulamentul delegat al Comisiei 2024/1364 privind prima etapă a instituirii unui sistem comun al Uniunii de evaluare a centrelor de date, care a instituit o bază de date europeană a centrelor de date și un mecanism de raportare a indicatorilor cheie de performanță. Scopul declarat este acela de a transparentiza consumul de energie al acestor tipuri de infrastructuri (a centrelor de date) și de a transforma informația colectată într-o resursă pentru elaborarea politicilor publice și pentru achiziții mai sustenabile de servicii digitale la nivel european. 

Schema de rating se înscrie într-un pachet mai amplu privind eficiența energetică a centrelor de date, care include și dezvoltarea unor standarde minime de performanță, precum și obligații de audit energetic independent (deja active prin Directiva privind eficiența energetică). 

Cu toate acestea, în ciuda acestui efort legislativ de plafonare a presiunii asupra resurselor, tot Comisia a lansat, la 30 iulie 2026, licitația pentru selectarea unor consorții care să construiască și să opereze așa-numitele „AI Gigafactories” – centre de calcul de foarte mare capacitate, dedicate antrenării celor mai avansate modele de inteligență artificială, susținute cu până la 10 miliarde de euro din fonduri publice europene și naționale și menite să deblocheze cel puțin 20 de miliarde de euro în investiții private. 

Or, aceste „AI gigafactories” sunt gândite, prin însăși natura lor, ca investiții masive, energointensive, adică exact profilul de proiect care intră în tensiune directă cu restricțiile asupra consumului de resurse pe care Comisia le vizează prin pachetul legislativ menționat anterior. Consumul energetic al unui centru de date nu este un simplu produs secundar al funcționării sale, ci rezultatul direct al arhitecturii acestuia. Serverele procesează date în mod continuu și generează, în acest proces, cantități semnificative de căldură, care trebuie evacuată prin sisteme de răcire – la rândul lor, mari consumatoare de energie și, adesea, și de apă. La acestea se adaugă infrastructura de alimentare și distribuție electrică, echipamentele de rețea și sistemele de rezervă, toate indispensabile pentru garantarea continuității serviciului. 

Întrucât aceste sisteme funcționează neîntrerupt, fără pauze sezoniere sau fluctuații de program, nivelul lor de consum rămâne constant ridicat, indiferent de anotimp[1], iar tendința este clar vizibilă –  cercetătorii de la Cambridge arată[2], că centrele de date consumă atât de multă energie încât încălzesc mediul înconjurător, creând „insule de căldură” care afectează peste 340 de milioane de oameni. 

Ceea ce reiese din suprapunerea acestor două direcții legislative europene este o tensiune greu de ignorat. Pe de o parte, Comisia își propune să accelereze digitalizarea și să atingă suveranitatea tehnologică prin triplarea capacităților centrelor de date și prin finanțarea unor „gigafabrici” de inteligență artificială. Pe de altă parte, aceeași Comisie elaborează instrumente de transparență, standarde minime de performanță și mecanisme de rating tocmai pentru a limita amprenta de resuse a acelorași sisteme. Practic, un braț al politicii europene încearcă să frâneze tocmai ce celălalt braț se angajează să tripleze. 

Întrebarea legitimă care rămâne în aceste circumstanțe nu este doar dacă aceste obiective pot coexista la nivel teoretic, ci dacă această „cale de mijloc” pe care pare să o urmărească executivul UE va produce, în practică, efectele scontate pe ambele planuri: progres tehnologic și comercial autentic, dar și o protecție efectivă a cetățenilor europeni față de riscurile climatice (secetele și incendiile din ce în ce mai frecvente fiind doar cele mai vizibile) și energeticepe care multiplicarea acestor tipuri de infrastructuri le poate genera ori agrava. 

Criteriile de sustenabilitate atașate procedurilor de autorizare simplificată din CADA ori acordurile tripartite de coordonare cu rețeaua electrică sunt, fără îndoială, pași în direcția corectă, dar rămân, deocamdată, instrumente relativ noi, a căror eficiență reală nu a fost încă testată la scara triplării de capacitate pe care Comisia o propune. Or, dacă precedentul verii 2026 ne arată ceva, acel ceva este că posibilitatea sistemului energetic de a face față consumului mai ales în perioadele de secetă prelungită e posibil să fie deja depășită de ritmul cu care se dorește extinderea infrastructurii digitale. 

Nu în ultimul rând, ambele direcții – atât expansiunea digitală, cât și instrumentele menite să-i tempereze amprenta asupra resurselor – sunt finanțate, în bună măsură, din bani publici europeni, deci, în ultimă instanță, din contribuția cetățenilor.

Aceasta este, de fapt, miza reală a dezbaterii – dacă echilibrul pe care Comisia îl propune (digitalizare accelerată, dublată de garanții de sustenabilitate) se dovedește prea fragil, europenii vor fi cei care plătesc de două ori: atât criza energetică și climatică amplificată de digitalizarea accentuată, cât și costul economic al unei eventuale rămâneri în urmă față de Statele Unite și Asia în cursa pentru infrastructura de inteligență artificială. 

Un articol semnat de Ingrid-Amelia Apetrei (Managing Associate) - iapetrei@stoica-asociatii.ro – STOICA & ASOCIAȚII.