• 08/04/2020 STOICA & Asociaţii

    Ce se întâmplă în situația în care, anterior suspendării de drept determinată de starea de urgență Covid-19, a fost aprobat și confirmat un plan de reorganizare judiciară a societății supuse insolvenței? La această întrebare legată de soarta companiei, dar și la altele, au răspuns Cătălina Dicu – Senior Partner și Carmen Mureșan – Senior Associate. Detalii, aici.

  • 03/04/2020 STOICA & Asociaţii

    Despre cum, de principiu, pe perioada situației de forță majoră, obligațiile reciproce ale părților dintr-un contract se suspendă, urmând a fi reluate ulterior încetării împrejurării excepționale, în articolul semnat de Valentina Preda – Partner. Detalii, aici.

  • 02/04/2020 STOICA & Asociaţii

    Dragoș Bogdan – Senior Partner și Mihai Stănescu – Managing Associate demontează o serie de fake news cu privire la mecanismul conceput de executiv pentru sprijinirea celor care au rate la banca, în perioada pandemiei de Covid-19. Detalii, aici.

  • 01/04/2020 STOICA & Asociaţii

    Pandemia de Covid – 19 este anticamera unei crize economice fără precedent, căreia îi vor cădea victime atât angajatorii, cât și angajații. Despre posibilele soluții de pe piața muncii- șomaj tehnic, indemnizații – în articolul scris de Andrei Buga – Partner și Anca Manolache- Senior Associate. Detalii, aici.

  • 31/03/2020 STOICA & Asociaţii

    În contextul pandemiei de Covid-19, Dan-Rareș Răducanu – Senior Partner și Roxana Daskălu – Senior Associate răspund la întrebarea cine și cum poate invoca acum prezumția de forță majoră, instituită de OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare. Detalii, aici.

  • 26/03/2020 STOICA & Asociaţii

    Nerespectarea obligaţiilor contractuale poate conduce la litigii. Activitatea instanțelor de drept comun este însă acum suspendată, din cauza de #covid19. Poate fi arbitrajul o „soluție de avarie” ? La această întrebare răspund Cristiana Irinel Stoica – Founding Partner – și Alin-Gabriel Oprea – Associate. Detalii, aici: .