Ziarul Financiar a publicat un amplu interviu cu domnul Valeriu Stoica cu ocazia aniversării a 15 ani de la înfiinţarea societăţii civile de avocaţi STOICA & Asociaţii. În interviu, domnul Stoica trece în revistă activitatea firmei de avocatură de la înfiinţarea sa în anul 1995 şi până în prezent.
Încă de la început, domnul Valeriu Stoica avea un plan ambiţios pentru firma STOICA & Asociaţii şi pentru asociaţii săi, cu un profil de afacere bazat mai mult pe modelul anglo-saxon şi pe o structură corporatistă care câştiga teren în întreaga lume în detrimentul avocaturii tradiţionale. Acum, după 15 ani, ceea ce era considerat un plan ambiţios pentru acele vremuri a fost depăşit cu mult de realitatea care a urmat.
Conform datelor pe 2009, la cifra de afaceri Stoica & Asociatii se află pe locul şapte cu o marjă de profit ce se situează în jurul a 30-40%.Primul client important pe care firma l-a avut a fost Shell, compania petrolieră britanică, iar cel mai longeviv este BRD. Primii 10 clienţi aduc 25% din veniturile firmei. Litigiile aduc 60% din venituri, iar partea de consultanţă 40%.
Domnul Valeriu Stoica, Partener Fondator, este apreciat de piaţă ca fiind unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi de litigii, cu o prezenţă foarte bună în instanţă, "la bară" cum se spune. Valeriu Stoica spune că el oferă avocaţilor parteneri, care sunt zece, un model de stabilitate şi de business pe care puţine societăţi îl au şi de aceea a avut o stabilitate mai mare a partenerilor şi avocaţilor. "Nu am avut în 15 ani niciun fel de desprindere. Oferim beneficii partenerilor şi avocaţilor în funcţie de veniturile aduse, la care se adaugă confortul profesional".
Planurile pentru următorii 5 ani ar fi menţinerea forţei departamentului de litigii, creşterea forţei departamentului de consultanţă şi creşterea fidelităţii clienţilor. Domnul Stoica spune că nu doreşte « să facă preluări de firme, nici creşteri spectaculoase, nu doreşte să racoleze oameni, STOICA & Asociaţii îi formează. ». Articolul integral poate fi citit aici.