Noutăţi din anul 2008
Aniversarea STOICA & Asociaţii
La data de 4 noiembrie 2008 a avut loc în somptuoasa sală Le Diplomate a Hotelului Atenee Palace Hilton, aniversarea a 13 ani de la înfiinţarea societăţii civile de avocaţi STOICA & Asociaţii.
mai mult
Conferinţa anuală World Link for Law, 16-18 octombrie, 2008, Bucureşti
Societatea civilă de avocaţi, STOICA & Asociaţii, este din 2004 membră în World Link for Law, ce reprezintă una dintre cele mai mari reţele internaţionale de avocaţi din lume.
Anual membrii asociaţiei se reunesc în cadrul unei conferinţe ce are loc într-una din ţările unde este reprezentată de către membrii săi. Anul aceasta a fost rândul Bucureştiului să găzduiască această conferinţă în luna octombrie.
mai mult
"Din România în lume"
În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Diplomaţiei Române, vineri 29 august 2008, Asociaţia Partenerilor Diplomaţilor Români (APDR-
www.rdpa.ro ), în parteneriat cu Asociaţia Soţiilor Şefilor de Misiuni Străine la Bucureşti (WOHOM), a organizat la Palatul Parlamentului un eveniment dedicat eforturilor de promovare a imaginii ţării noastre, cu titlul “Din România în lume”.
mai mult
"Teorie şi practică in legislaţia bancară"
STOICA & Asociaţii a fost partenerul principal al conferinţei "
Teorie şi practică în legislaţia bancară. Garanţiile şi problematicile executării acestora" organizate de către Institutul Bancar Român, în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii şi Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Bancar şi a cărei primă ediţie s-a desfăşurat în data de 30 septembrie 2008.
mai mult
Clasamentul anual Chambers Europe
Chambers Europe a dat publicităţii clasamentul său anual pentru cele zece domenii de practică pe care publicaţia le cercetează în România. Potrivit Chambers Europe, Valeriu Stoica "este admirat de întreaga piaţă a avocaturii", "clienţii de talie internaţională fiind atraşi de reputaţia sa excepţională în instanţă", iar Cristiana Stoica, situată în categoria 2 la litigii şi în categoria 3 la societăţi comerciale este caracterizată drept "un avocat puternic şi bine informat".
mai mult
Avocaţi de Top - STOICA & Asociaţii pe locul 4
Revista Avocaţi de Top, lansată de Finmedia, a realizat un top al celor mai buni avocaţi după cifra de afaceri realizată şi profitul înregistrat pe partener. Locul 4 în top este ocupat de STOICA & Asociaţii (6,95 mil. euro).
Accesati topul caselor de avocatura.
mai mult
75% din veniturile STOICA & Asociaţii vin din litigii (Ziarul Financiar)
Casa de avocatura STOICA & Asociaţii, fondată şi condusă de Valeriu şi Cristiana Stoica, este unul dintre cei mai activi jucători locali pe segmentul de litigii, activitate care aduce aproximativ 70-75% dintre veniturile firmei, care s-au ridicat anul trecut la aproximativ 7 milioane de euro. "Anul trecut a fost poate cel mai bun de pe piaţa. Cifra noastra de afaceri a fost cu circa 70% mai mare", a declarat Cristiana Stoica pentru
Ziarul Financiar.
mai mult
Conferinţa Dreptul Afacerilor 2008
În data de 23 mai a.c. a avut loc conferinţa Dreptul afacerilor 2008 organizată de Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Valeriu Stoica, Founding Partner al STOICA & Asociaţii, a susţinut o prezentare cu tema: Dispoziţiile art. 452 din Proiectul Codului Civil în forma amendată de Ministerul Justiţiei.
mai mult
Dan R. Răducanu - Procedura contenciosului administrativ privind sistemul de achiziţii publice
Dan Rares Raducanu, Senior Partner al STOICA & Asociaţii a publicat pe
www.legal500.com articolul: "Procedura contenciosului administrativ privind sistemul de achizitii publice".
mai mult
Cristiana I. STOICA - Este România o piaţă reală pentru fuziuni şi achiziţii?
Cristiana I. STOICA, Partener Fondator al STOICA & Asociaţii a publicat pe
www.legal500.com articolul: "Este Romania o piata reala pentru fuziuni si achizitii?"
mai mult
Radu Rizoiu - Calea corectă sau calea uşoară: structurarea în România a garanţiilor reale aferente creditelor sindicalizate
Radu Rizoiu, Partener Senior al STOICA & Asociaţii a publicat pe www.legal500.com articolul: "Calea corecta sau calea usoara: structurarea in Romania a garantiilor reale aferente creditelor sindicalizate".
mai mult