Echipa


Societatea civilă de avocaţi STOICA & Asociaţii este o echipă puternică


Profesorul Valeriu STOICA, cel care a avut iniţiativa constituirii societăţii civile de avocaţi STOICA & Asociaţii, în calitatea sa de partener fondator, coordonează întreaga activitate a instituţiei şi, cu deosebire, cea de reprezentare în litigii, iar Cristiana I. STOICA,  avocat fondator al societăţii de avocaţi STOICA & Asociaţii, este coordonatorul activităţii de consultanţă.

Cei doi parteneri fondatori au dovedit un deosebit interes în a-şi combina expertiza şi experienţa cu iniţiativa celorlalţi avocaţi din cadrul societăţii de avocaţi pe care i-au încurajat să se alăture echipei STOICA & Asociaţii.

Având vocaţie pentru domeniul afacerilor, pragmatici şi cu mult entuziasm, avocaţii de la STOICA & Asociaţii, toţi absolvenţi ai unor renumite şcoli de drept din România, sunt familiarizaţi cu înaltele standarde profesionale în practica avocaţială pe care societatea le-a adoptat şi aplicat în mod constant încă de la înfiinţare, având un excelent exerciţiu al limbilor străine, în special engleză şi franceză.

În considerarea intregrării României în Uniunea Europeană, avocaţii de la STOICA & Asociaţii sunt intens preocupaţi de includerea dreptului european în activitatea lor practică, prin participarea la programe speciale de formare şi prin întemeierea unor relaţii de colaborare profesională cu societăţi internaţionale reprezentative de avocaţi, cu o largă experienţă practică în domeniul Dreptului European.
 
 
 
 
 
Copyright © Stoica & Asociatii
Opera Center II, Str. Dr. Staicovici nr. 2, etaj 2, Sector 5, 050558-Bucuresti, Romania
E-mail: sca@stoica-asociatii.ro   Telefon: (+4021) 4020930   Fax: (+4021) 4020931