Discurs

Despre drept şi diplomaţie

(Discurs susţinut de Cristiana-Irinel Stoica, partener fondator în societaeta civilă de avocaţi STOICA & Asociaţii, cu ocazia evemientului din 29 august 2008, organizat de APDR în parteneriat cu WOHOM )

Excelenţele voastre,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi invitaţi,

Am primit cu nespusă bucurie invitaţia Asociaţiei Partenerilor Diplomaţilor Români, în parteneriat cu Asociaţia Partenerilor Şefilor de Misiune Străini la Bucureşti de a participa la evenimentul de astăzi. Acest eveniment este destinat să promoveze, cu generozitate şi cu delicateţe, persoanele şi personalităţile care aduc o contributie esenţială la succesul unei misiuni diplomatice-soţiile ambasadorilor în primul rând, dar şi personalităţi din viata diplomatică, de afaceri, culturală şi socială a Romaniei.

Acesta a fost de altfel şi scopul constituirii APDR în urma cu mai bine de un an, când, la solicitarea doamnei Luminiţa Fătu, soţia ambasadorului nostru în Finlanda, Excelenţa Sa Domnul Lucian Fătu, am acordat consultanţă juridică pentru înfiinţarea APDR. Am susţinut şi voi susţine, nu numai ca profesionist dar şi ca prieten, această iniţiativă curajoasă şi generoasă care sunt convinsă ca va avea rezultate excepţionale. Evenimentul de astăzi reprezintă o astfel de realizare de succes şi le felicit sincer atât pe Doamna Fătu, preşedinte al APDR cât şi pe Doamna De Escala, preşedinte al WOHOM, pentru tot ceea ce au facut ca acest eveniment să poată contribui, cu adevarat, la promovarea imaginii României.

Am fost invitată ca într-un discurs succint să spun câteva cuvinte despre Drept şi Diplomaţie.

Am plecat de la o constatare la îndemina oricarui jurist sau diplomat: relaţia dintre drept şi diplomaţie este una îndelungată. Profesiunea diplomatică este una dintre cele mai vechi, ca şi aceea de jurist. Atât diplomaţia cât şi dreptul s-au format în timp, graţie şcolilor diplomatice sau juridice din antichitate.

De asemenea, stim cu totii ca personalitati ale diplomatiei au fost in majoritatea lor juristi remarcabili, cum este cazul lui Nicolae Titulescu pentru diplomatia romaneasca. Bustul sau este prezent in fata unuia dintre amfitetrele facultatii de drept din Bucuresti, ca simbol al recunostintei pentru exceptionala sa cariera deopotriva ca jurist si ca diplomat.

Diplomaţia s-a asociat dreptului internaţional, fără însă a se confunda cu acesta. Dreptul internaţional, ca ştiinţă, sistematizează regulile de conduită sau relaţiile dintre state, prin ramura sa de drept diplomatic şi consular şi se ocupă de  normele care sunt scrise sau recunoscute, stipulate în convenţii sau pe cale de a fi codificate,  în timp ce diplomaţia se distinge printr-o componentă politică, supusă unor numeroase reguli şi practici. Nici evoluţia diplomaţiei, atât de semnificativă pentru înţelegerea actualelor instituţii diplomatice şi nici teoria şi tehnica tratativelor, legate de însăşi esenţa diplomaţiei, nu sunt tratate exhaustiv de dreptul diplomatic.

Având drept calauză în alcătuirea discursului meu o lucrare excepţională despre diplomaţie scrisă de Academicianul Mircea Malita, lucrare care din 1975 şi până acum nu ştiu să fi fost, din pacate, reeditată, am constatat o preocupare extraordinară pentru redefinirea, în ultimii 40-50 de ani, a diplomaţiei.

Astfel, olandezul de Valk, în cartea sa “La signification de l’integration europeene pour le development du droit international moderne”, apărută în 1962, împarte istoria relaţiilor internaţionale în două parţi distincte: una dominată de vechiul drept internaţional, acela al egalităţii formale dintre state, care are ca sarcină să concilieze libertăţile unora şi altora şi care este întemeiat, printre altele,  pe principiul egalităţii de reprezentare şi pe acela al neintervenţiei;  cealaltă parte, care defineşte dreptul internaţional modern, desemnat de autor ca “drept al integrării”, sau “comunitar”.

Aceasta abordare, susţinută de profesionalişti ai dreptului internaţional, constituie baza revizuirii diplomaţiei actuale. Astăzi, putem vorbim nu numai despre diplomaţia de stat, ci şi despre diplomaţia coaliţiilor, a grupurilor sau a asociaţiilor internaţionale. Aşadar, diplomaţia îşi extinde sfera sa de acţiune, căpătând un sens nou, modern, total diferit de diplomaţia veche. Organizaţiile internaţionale cu caracter politic şi economic apărute după cel de al doilea război mondial – NATO, Consiliul Europei, Uniunea Europeană, GATT, etc, sunt o dovada concretă a creşterii şi diversificării rolului diplomaţiei în lumea modernă, prin intermediul dreptului internaţional diplomatic şi consular şi al dreptului comerţului internaţional. Toate acestea s-au construit cu sprijinul profesioniştilor dreptului în principal.

În lucrarea sa “Principes du droit des gens”, datând din 1896, Alphonse Rivier afirma că “prin diplomaţie se înţelege cariera sau profesiunea de diplomat. Cineva se consacră diplomaţiei, la fel cum alţii se consacră carierei de magistrat, avocat, institutor sau militar”. Nu puţini au fost aceia care au spus că diplomaţia se situează undeva între artă şi ştiinţă. La fel, dreptul, ca ştiinţa, se aplică uneori cu talentul cu care artistul este chemat să bucure publicul, mai cu seamă când este vorba de pledoariile avocaţilor în faţa distinşilor magistraţi.

Dincolo însă de orice asemănări, deosebiri sau puncte de legatură care pot exista şi există între drept şi diplomaţie, se cuvine să ne oprim puţin asupra funcţiei de reprezentare, care este fără îndoială de esenţa acesteia. Aici, îmi permit să citez pe Pradier-Fondere, care,  în cursul său de drept diplomatic editat în anul 1899, definea diplomaţia ca “arta de a reprezenta guvernul şi interesele ţării pe lângă guvernele şi în ţările străine; de a veghea ca drepturile, interesele, demnitatea unei ţări să nu fie subestimate în afară; de a administra treburile internaţionale şi, fie de a conduce, fie de a purta, conform instrucţiunilor primite, negocieri politice.”

Funcţia de reprezentare se asigură prin intermediul diplomaţilor. “Dacă vorbim de diplomaţi ca persoane, nu trebuie să uităm că în spatele lor stau şcoli,”  afirma Academicianul Mircea Malita în lucrarea sa “Diplomaţia”.

Aş adauga: în spatele diplomaţilor stau familiile acestora, soţiile şi soţii diplomaţilor. În exercitarea funcţiei de reprezentare din partea guvernelor pe care le reprezintă, diplomaţii sunt şi trebuie să fie efectiv sprijiniţi de familiile lor, pentru a a sigura protocolul diplomatic, prin intermediul unor tehnici şi practici relativ constante în timp. Imaginea guvernelor statelor reprezentate de diplomaţi este data şi de imaginea familiilor acestora. Alaturi de familii sunt multe alte persoane şi personalităţi care pot sprijini, prin profesionalism şi prin reputaţie, formarea unei imagini pozitive a unei ţări. Cred că azi mai mult ca oricind, numai în parteneriat cu familia sa şi cu personalităţi reprezentative din ţara sa, diplomatul va reuşi să reprezinte ceea ce Predier-Fodere afirma că înseamnă un adevarat diplomat:

“Diplomatul este un cetăţean investit cu cea mai nobilă, cea mai stralucitoare şi de invidiat funcţie la care ar putea aspira un spirit luminat şi un suflet ales: aceea de a reprezenta în străinătate demnitatea culturală, morală, interesele reale şi drepturile legitime ale patriei sale”.

Vă mulţumesc.